Domeniul de specialitate
Domeniul fundamental / Ramura de știință
Ştiinţe inginereşti şi tehnologice
Inginerie mecanică – cercetare aplicativă şi dezvoltare experimentală
Direcţii de cercetare
Centrul de Cercetări de Mecanică Aplicată (CCMA) a continuat sub această nouă titulatură activitatea "Laboratorului de cercetări pentru încercări de materiale" (L.C.I.M.) înfiinţat pe lângă Catedra de Rezistenţa materialelor din Universitatea POLITEHNICA Bucureşti prin ordinul nr. 1550/21.10.1976 al Ministerului Educaţiei şi Învăţământului în conformitate cu prevederile articolului 2, punctul c din Decretul nr. 14/1976 al Consiliului de Stat. În perioada 1979-1990 în L.C.I.M. au fost rezolvate, în cadrul unor contracte, peste 70 de teme propuse de institute de cercetare şi din unitǎţi productive.
În activitatea CCMA sunt urmǎrite câteva obiective prioritare:
- Dotarea laboratoarelor aferente cu aparaturǎ modernǎ, compatibilǎ cu standardele actuale;
- Implicarea centrului în cooperarea internaţionalǎ pentru rezolvarea unor teme multidisciplinare cu finanţare europeanǎ;
- Atragerea studenţilor cu o foarte bunǎ pregǎtire teoreticǎ în activitǎţi de cercetare experimentalǎ şi perfecţionarea acestora prin masterat şi doctorat;
- Diseminarea rezultatelor cercetǎrilor efectuate în cadrul centrului, prin publicarea de lucrǎri ştiinţifice în edituri şi reviste de prestigiu, prin prezentarea de comunicǎri la conferinţe internaţionale de specialitate.
CCMA va desfăşura cu precǎdere activităţi interdisciplinare în următoarele domenii de cercetare ştiinţificǎ inginereascǎ:
- Încercări mecanice statice şi dinamice;
- Fabricarea aditivă a componentelor structurale;
- Modelarea şi simularea comportării şi deteriorării materialelor;
- Evaluarea comportamentului structurilor de rezistenţă prin aplicarea unor metode experimentale;
- Analize numerice cu elemente finite, utilizând programe specializate;
- Evaluarea fiabilităţii componentelor structurale solicitate variabil;
- Evaluarea integrităţii structurilor.
Regulamentul de funcţionare
Obiectivele activităţii
- Încercări statice şi dinamice pe epruvete sau piese din materiale metalice, ceramice, plastice, compozite, nanocompozite;
- Fabricarea aditivă a metamaterialelor şi a componentelor structurale;
- Modelarea şi simularea comportării şi deteriorării materialelor;
- Evaluarea comportamentului structurilor de rezistenţă prin aplicarea unor metode experimentale uzuale: corelarea digitală a imaginilor, tensometrie electrică rezistivă, fotoelasticitate ş.a.;
- Evaluarea stărilor de tensiuni şi de deformaţii şi stabilităţii structurilor, prin analize cu elemente finite, utilizând programe specializate;
- Studii de dinamica rotorilor, vibrodiagnoze pentru maşini şi utilaje;
- Proiectare şi calcul de structuri de rezistenţă, pornind de la tema dată de beneficiar;
- Optimizarea geometriei structurilor de rezistenţă prin analize cu elemente finite;
- Evaluarea durabilităţii pieselor de maşini solicitate variabil;
- Evaluarea integrităţii structurilor;
- Studii de biomecanică;
- Conceperea, realizarea şi etalonarea unor captoare/senzori cu traductoare rezistive sau inductive, destinate măsurării diferitelor mărimi mecanice (forţe, cupluri, presiuni, deplasări liniare, rotiri etc);
- Elaborarea de sinteze bibliografice pe teme date de beneficiari;
- Formarea specialiştilor în domeniul cercetării ştiinţifice aplicate prin organizarea unor cursuri de pregătire, specializare, formare continuă şi reconversie profesională;
- Transfer tehnologic al unor produse şi tehnologii elaborate în cadrul centrului.
Personalul de cercetare ştiinţifică
- cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea în POLITEHNICA Bucureşti;
- specialişti şi experţi din alte instituţii;
- personal auxiliar integrat în activitatea didactică şi de cercetare;
- doctoranzi şi masteranzi;
- studenţi care desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică.
Organizarea centrului
Comitetul de conducere executiv este constituit din: Director general şi Director executiv, Trezorier, Contabil.
- dezbate rapoartele şi informările Comitetului de conducere executiv, ia hotărâri şi stabileşte directive privind activitatea CCMA, cu majoritate simplă de voturi;
- alege Comitetul de conducere executiv, cu majoritate simplă de voturi.
- întocmeşte planul anual de activitate al CCMA;
- rezolvă problemele curente intervenite în activitatea centrului şi ia hotărâri operative;
- se preocupă de promovarea activităţilor centrului şi de obţinerea resurselor financiare.
Alte probleme privind activitatea centrului
Patrimoniul CCMA este parte integrată a patrimoniului universităţii POLITEHNICA Bucureşti. Pentru efectuarea lucrărilor de cercetare ale centrului se pot utiliza aparatura şi dotările UPB.
Articolul 7Veniturile CCMA provin din activităţi proprii desfăşurate pe bază de contracte încheiate cu agenţi economici, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, alte organisme şi instituţii interne şi internaţionale, donaţii şi sponsorizări.
Articolul 8Valoarea contractelor se stabileşte pe bază de negociere cu beneficiarii, iar cheltuielile aferente sunt stabilite în conformitate cu prevederile legale şi cu hotărârile Senatului UPB.
Articolul 9Retribuirea personalului de cercetare este cea prevăzută de legislaţia în vigoare pentru instituţiile publice.
Articolul 10Colectivele componente îşi asigură dotarea corespunzătoare în funcţie de fondurile realizate din activităţile de cercetare.
Articolul 11Membrii personalului de cercetare care nu au desfăşurat activităţi în cadrul CENTRULUI DE CERCETĂRI DE MECANICĂ APLICATĂ (CCMA) timp de trei ani de zile nu pot participa la luarea de hotărâri şi decizii.
Lista personalului Centrului de Cercetare
Personal didactic şi de cercetare
| Nr. Crt. | Numele si Prenumele | Funcţie |
|---|---|---|
| 1 | APOSTOL Dragoș Alexandru | Ș.l.dr.ing. |
| 2 | BACIU Florin | Conf.dr.ing. |
| 3 | CIOLCĂ Miruna | Ș.l.dr.ing. |
| 4 | CONSTANTINESCU Dan Mihai | Prof.dr.ing. |
| 5 | CRIȘAN Nicoleta | Ș.l.dr.ing. |
| 6 | DRĂGHICI Sorin | Ș.l.dr.ing. |
| 7 | HADĂR Anton | Prof.dr.ing. |
| 8 | JIGA Gheorghe Gabriel | Prof.dr.ing. |
| 9 | NEAGOE Cătălin-Andrei | Ș.l.dr.ing. |
| 10 | NUȚU Emil | Conf.dr.ing. |
| 11 | PASTRAMĂ Ștefan Dan | Prof.dr.ing. |
| 12 | PETRE Cristian Cătălin | Prof.dr.ing. |
| 13 | PETRESCU Horia-Alexandru | Ș.l.dr.ing. |
| 14 | SOROHAN Ștefan | Prof.dr.ing. |
| 15 | STOCHIOIU Constantin | Ș.l.dr.ing. |
| 16 | TALÎNGĂ Ana-Maria | As.drd.ing. |
| 17 | TUDOSE Daniela Ioana | Conf.dr.ing. |
| 18 | TUDOSE Virgil | Ș.l.dr.ing. |
| 19 | VIȘAN Dana Codruța | Ș.l.dr.ing. |
| 20 | VLĂSCEANU Daniel | Conf.dr.ing. |